Acțiuni caritabile
Act for Tomorrow Act For Tomorrow este o asociație de mediu, voluntariat și sustenabilitate, înființată în octombrie 2018, a cărei misiune este promovarea unei culturi a responsabilității civice și sociale în rândul cetățenilor, astfel încât aceștia să își îmbunătățească calitatea vieții într-un mod sustenabil, fără a periclita resursele generațiilor viitoare. Asociația pentru Promovarea Incluziunii Sociale În România în anul 2017 rata sărăciei relative era de 23,6%, însumând un număr de 4 646 mii de persoane, adică aproximativ 1 din 4 locuitori sunt săraci. Același studiu realizat de INS relevă și că 25,9% dintre persoanele aflate în categoria săracilor relativi sunt persoane neocupate, iar 51,6% sunt șomeri, care au în gospodăria lor mai mult de 3 copii dependenți. Astfel, importanța educației primare, gimnaziale, liceale și postliceale, devine evidentă. Fundația FARA Fundația FARA are în centrul programelor sale sociale FAMILIA, iar munca noastră se îndreaptă către reducerea sărăciei, spre schimbarea vieților copiilor cu dizabilități și a tinerilor expuși riscului de a trăi pe străzi. CivicNet CivicNet este o organizație independentă neguvernamentală românească, care dezvoltă soluții și proiecte digitale gratuite de utilitate publică, ce adresează nevoi ale cetățenilor și ale instituțiilor de stat, prin parteneriat cu membri ai sectoarelor public, civic și privat, aplicând bune practici și principii de digitalizare. ONedu Comunitatea ONedu România este organizaţia elevilor din învăţământul preuniversitar, care oferă resurse pentru şcoli şi licee şi militează pentru digitalizarea sistemului educaţional românesc. Cercetașii României Cercetăşia este o mişcare educativă a copiilor şi tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex, credinţă sau condiţie socială, în concordanţă cu principiile şi metoda Scout. SOS - Satele Copiilor SOS Satele Copiilor este o organizație non-guvernamentală, non-profit, care, de 27 de ani, schimbă viitorul copiilor vulnerabili din România. SOS Satele Copiilor face parte din organizația internațională SOS Children’s Villages International, prezentă în 136 de tari. Sediile SOS Satele Copiilor sunt în Bucuresti, Cisnădie și Bacău și desfășoară două programe principale: cel de îngrijire alternativă pentru copiii fără familie și cel de prevenire a separării copilului de familie. Free Riders Asociaţia Moto Free Riders este prima organizaţie non-guvernamentală din România care uneşte amatorii motociclismului pentru a demonstra că viața pe motor înseamnă mai mult decât haine de piele şi zgomot în trafic.
Anunț | Răspunsuri | Vizualizări | Ultima activitate | |
---|---|---|---|---|
NEVOIE: Stație grafică |
![]() ![]() ![]() |
4 | 1169 | martie 18, 2022 |
Nevoie: Echipamente de munte |
![]() |
0 | 340 | noiembrie 23, 2020 |
Avem nevoie de web developeri pentru platforma Fii de 10! |
![]() ![]() ![]() |
2 | 746 | noiembrie 21, 2020 |
Donează cărți! Transformă viața copiilor într-o poveste! |
![]() ![]() |
2 | 827 | noiembrie 7, 2020 |
Hai să o ajutăm pe Maria! |
![]() |
0 | 566 | noiembrie 6, 2020 |
Îmbracă un copil pentru școală |
![]() |
0 | 525 | noiembrie 6, 2020 |
Ajută copiii să își contureze viitorul cu rechizite noi! |
![]() |
0 | 510 | noiembrie 6, 2020 |
NEVOIE: Produse pentru nou-născuți (bebeluși) |
![]() ![]() ![]() ![]() |
5 | 2122 | noiembrie 2, 2020 |
Mâini pentru Mâine — O șansă la educație |
![]() |
0 | 1505 | octombrie 30, 2020 |